Horoscop Oana Hanganu pentru ziua de 4 iulie 201

oana-hanganu-horoscop-4-iulie-2018Horoscop Oana Hanganu pentru ziua de 4 iulie 2018. Astrele ne-au pregătit o zi în care visele pot deveni realitate! Soarele aflat în zodia Rac, Luna aflată în zodia Pești și Jupiter aflat în zodia Scorpion ne ajută să fim mai sensibili, mai creativi, mai empatici și mai intuitivi și ne îndeamnă să nu renunțăm la visele noastre, oricât de imposibile ar părea!

În plus, aspectul armonios format de Lună cu Pluton, planeta Transformării, ne ajută să ne (re)găsim puterea interioară de a ne transforma aceste vise în realitate.

Iată horoscopul zilnic pentru fiecare zodie:

Berbecii pot reveni la un vis mai vechi legat de carieră. Iar dacă sunt, cu adevărat, pregătiți pentru o schimbare, ea va apărea mai curând decât se așteaptă sau speră.

Taurii își îndeplinesc dorința de a călători într-un loc anume sau își întâlnesc, printr-o neprevăzută întâmplare,  sufletul-pereche. În cuplu, se reface ”magia”.

Gemenii pot avea un moment de inspirație maximă și, de la o simplă discuție cu partenerul, pot ajunge la idei de afaceri originale, care le vor aduce bani și succes.

Racii visează la iubirea ideală și riscă să ignore sentimentele unei persoane care îi iubește, în tăcere, cu adevărat. În cuplu, comunicarea nu are nevoie de cuvinte.

Leii singuri pot fi atrași de mirajul unei aventuri și, pentru moment, asta le este de ajuns. În cuplu, nativii încearcă să-și ascundă sensibilitatea și chiar sentimentele.

Fecioarele nu prea știu, astăzi, ce vor, dar nu renunță la spiritul lor critic. Astfel, își bulversează partenerul, care vede că, orice-ar face, nu reușește să ”le intre în grații”.

Balanțele au chef de muncă, dar în ritmul lor! Orice încercare a șefilor sau colegilor de a le da termene nu face decât să le blocheze creativitatea, interesul și eficiența.

Scorpionii primesc declarații de dragoste de la cineva care, până acum, nu părea a fi decât un bun prieten. Situația îi ia pe nepregătite și au nevoie de timp să se ”dezmeticească”.

Săgetătorii sunt foarte practici. Dacă trebuie merg la aniversarea cuiva sau vor să îi facă o surpriză partenerului de viață, aleg ”cadouri utile”. Dar vor fi apreciați pentru asta!

Capriconii au nevoie de câteva ore de relaxare și distracție și, dacă partenerul este ocupat, vor să invite, în oraș, un prieten. Greu va fi să aleagă, fără a supăra pe cineva.

Vărsătorii au de achitat niște facturi sau rate, dar  se gândesc să amâne plățile pentru a-și cumpăra ceva. Partenerul nu este de acord cu asta și, de aici, încep discuțiile…

Peștii au o intuiție extraordinară care le va da răspunsul la multe întrebări legate de relația de cuplu. În relația cu copiii, telepatia funcționează perfect.

Citește și horoscopul lunii iulie pentru zodia ta!
BERBEC/  TAUR/  GEMENI/ RAC/ LEUFECIOARĂ/
BALANȚĂ SCORPIONSĂGETĂTORCAPRICORN/ VĂRSĂTOR/ PEȘTI