Horoscop Oana Hanganu pentru ziua de 5 iulie 2018

oana-hanganu-horoscop-5-iulie-2018Horoscop Oana Hanganu pentru ziua de 5 iulie 2018. Astăzi, succesul aparține celor care își văd de drumul lor, fără să răspundă la provocări, fără să își piardă timpul în conflicte fără rost sau în competiții fără miză.

Luna aflată în zodia Berbec ne dă energie și ambiție, dar și impulsivitate, iar aspectul tensionat format de planeta Comunicării (Mercur) și planeta Războiului (Marte) ne avertizează că trebuie să ne alegem cu grijă cuvintele și să nu ne grăbim nici în călătorii, nici în luarea deciziilor, nici în ”etichetarea” altora.

În plus, Chiron retrograd (de astăzi până în decembrie) ne amintește că adevăratele schimbări în viața noastră pot veni doar după ce ne ”vindecăm” sau ne detașăm de trecut.

Acesta este horoscopul zilnic pentru fiecare zodie:

Berbecii au destulă energie și ambiție încât să obțină ceea ce vor. Trebuie doar să își dozeze efortul și să nu își consume timp și energie în acțiuni sau activități care îi sustrag de la adevăratele priorități. În cuplu, pot izbucni certuri trecătoare.

Taurii se bucură de armonie în cuplu sau de colaborări profesionale avantajoase și ar trebui să îi evite pe cei care nu fac decât să dea vina pe alții pentru problemele lor. În rest, deși au chef de muncă, n-ar strica să-și facă timp și pentru odihnă.

Gemenii pot obține o promovare, o mărire de salariu sau chiar un job mai bun, dar acasă critică pe toată lumea. Mai mult, unii nativi țin să ”îi amintească” partenerului cine aduce mai mulți bani în casă ori cine are succes adevărat în plan profesional.

Racii au parte de o zi perfectă în compania persoanei iubite sau a copiilor sau, dacă programul nu le permite asta, vor reuși ca măcar seara în familie să fie plină de armonie. În plan financiar, s-ar putea să apară o urgență care le va da bugetul peste cap.

Leii se întâlnesc cu o rudă sau cu un vechi prieten, iar asta le amintește de ”vremurile bune de odinioară”. Dar, adevărul este că nici de prezent n-ar trebui să se plângă pentru că au noroc și multă lume îi iubește. Dar astăzi sunt ei așa… mai greu de mulțumit…

Fecioarele au chef de vorbă, iar prietenii au chef să le asculte. În plan sentimental, mulți nativi au probleme, tentații, secrete sau nemulțumiri legate de partener. E bine că-și descarcă sufletul dar ar trebui să fie atenți, să nu facă prea multe destăinuiri!

Balanțele se ceartă cu prietenii din cauza persoanei iubite sau invers și, orice li s-ar spune, astăzi nu țin cont decât de opiniile lor. Și nici măcar n-au chef să fie diplomate, cum sunt de obicei. Dar în plan profesional, Soarele ”strălucește pe strada lor”

Scorpionii au succes la examene sau noroc în călătorii sau reușesc să le arate celor din jur doar latura frumoasă și fascinantă a personalității lor. Astfel, atrag în viața lor noi prieteni sau noi admiratori. Familia, însă, le cere să-și petreacă mai mult timp cu cei dragi.

Săgetătorii trebuie să rezolve ceva legat de acte, rate sau alte datorii financiare, iar asta nu le prea convine pentru că ar fi vrut să facă altceva cu banii.  Dar important este că scapă de-o grijă. În rest, ziua e frumoasă și prietenii adevărați, aproape…

Capricornii sunt în mare formă și în toane bune și toată lumea se simte excelent în preajma lor. Și chiar dacă nu au ceva anume de sărbătorit, s-ar putea să își invite prietenii la o ”mică petrecere”. Că aceasta se va prelungi până târziu, asta-i altă poveste…

Vărsătorii care își caută un loc de muncă primesc vești foarte bune. De altfel, în plan profesional, ziua este foarte bună  pentru toți nativii zodiei. În plan partenerial, însă, pot să apară mici tensiuni, suspiciuni sau alte motive de nemulțumire.

Peștii se gândesc, deja, la weekend sau asta dau de înțeles pentru că, la serviciu, se mobilizează cu dificultate, trag de timp ori stau cam mult pe internet. În plan personal și sentimental, însă, lucrurile merg, dacă nu perfect, măcar în direcția cea bună.