Horoscop Oana Hanganu pentru ziua de 18 iulie 2018

oana-horoscop-18-iulieHoroscop Oana Hanganu pentru ziua de 18 iulie 2018. Unii trag de timp la serviciu, alții au parte de parte de o zi perfectă în doi.
Horoscopul zilei este dominat de prezența Lunii în zodia Balanței, care ne ajută să avem relații armonioase cu cei din jur. Ziua ar fi perfectă dacă nu s-ar forma și un aspect tensionat între Lună și planeta Responsabilităților Saturn. Acest aspect complică situația în relațiile de muncă pentru că recompensele se lasă așteptate.
În plan sentimental, armonia dintre Lună și planeta Pasiunii aduce surprize plăcute pentru mulți nativi.

Ce anunță horoscopul zilnic pentru toate zodiile:

BERBEC
Berbecii pot apela, cu încredere, la prieteni pentru a-și rezolva problemele personale. La serviciu, însă, nu se pot baza pe nimeni.

TAUR
Taurii sunt în centrul atenției pentru că vin cu soluții ingenioase, iar șefii sunt foarte mulțumiți. Totuși, pentru recompense financiare, mai au de așteptat.

GEMENI
Gemenii au parte de o zi cu surprize plăcute în cuplu. Pentru cei singuri, se anunță o seară interesantă și cu posibile schimbări pe terne lung.

RAC
Racii care vor să cumpere ceva pentru casă ori chiar să se mute ar trebui să profite de aceste zile, înainte să înceapă tranzitul retrograd al lui Mercur.

LEU
Leii pleacă într-o scurtă călătorie sau trebuie să onoreze o invitație primită în ultimul moment. În cuplu, posibile tensiuni. Trecătoare!

FECIOARĂ
Fecioarele primesc bani sau, la serviciu, obțin promisiunea șefilor privind o promovare sau o mărire de salariu. Pentru concretizarea ei, mai au de așteptat.

BALANȚĂ
Balanțele singure se îndrăgostesc la prima vedere. Cele care au, deja, pe cineva, se vor bucura de o frumoasă și dinamică seară în doi.

SCORPION
Scorpionii au nevoie de o zi liberă, pentru odihnă. Dacă nu-și permit acest lux, vor trage de timp și vor aștepta sfârșitul programului de lucru.

SĂGETĂTOR
Săgetătorii vor să facă economii și, din acest motiv, s-ar putea să refuze invitația prietenilor care vor să petreacă, împreună, seara, în oraș.

CAPRICORNII
Capricornii pun accent pe carieră, vor mai mulți bani, au idei foarte bune, dar, astăzi, nu au și destulă energie pentru a-și pune toate planurile în aplicare.

VĂRSĂTORII
Vărsătorii primesc vești importante de la cineva de departe. Poate fi vorba de un vechi prieten care îi anunță că le va face o vizită în curând.

PEȘTI
Peștii au parte de o zi (și mai ales o seară) în care pasiunea va conta mai mult decât sentimentele. Mai ales pentru nativii care s-au săturat să fie singuri…

oana-horoscop-vibratia-zilei-18-iulie