Horoscop Oana Hanganu. Ploaia de stele de la noapte, încă o șansă de a ne îndrepta spre adevăratul destin!

oana-horoscop-ploaie-steleHoroscop Oana Hanganu. Ploaia de stele din noaptea de 12/13 august, încă o șansă de a ne îndrepta spre adevăratul destin și adevărata menire!
În astrologie, semnificația ploilor de stele este dată de evenimentele astrologice importante în preajma cărora acestea se petrec.
Ploaia de meteori din noaptea de 12 spre 13 august 2018 are loc imediat după Luna Nouă și eclipsa parțială de Soare în zodia Leu, care au avut loc în ziua de 11 august. Iar la momentul de Lună Nouă, în zodia Leu se afla și Nodul Nord, legat de Karmă și destin.  Astfel, ploaia de stele din această noapte are o importanță aparte.

În general, Luna Nouă este un eveniment astral care favorizează noile proiecte, noile relații, noile demersuri sau, așa cum se spune, ”noile începuturi.
Dar Luna Nouă din 11 august nu a fost un moment bun pentru acțiune din cauza celor 6 planete care sunt ”în mers retrograde”, în această perioadă.

Astfel, Luna Nouă din 11 august a fost un moment de transformare interioară și de stabilire de strategii pentru perioada următoare, dar nu un moment potrivit pentru lansarea de noi proiecte sau începerea de relații sau afaceri.
Astrele ne-au îndemnat să ne redescoperim pe noi înșine, să ne regăsim puterea interioară, să ne punem în valoare talentul, experiența sau să ne îndreptăm spre domeniile de care suntem cu adevărat interesați. Despre Luna nouă și eclipsa din 11 august citiți mai multe aici!
Ploaia de stele din 12/13 august ne mai dă o șansă de a ne redescoperi adevărata menire sau de a lua decizii care să ne îndrepte spre adevăratul destin.
Iar asta, pentru că Luna Nouă de care această ploaie de stele este legată,  a fost marcată de prezența Nodului Nord în zodia Leu. Iar Nodul Nod este cel care, pe Axa Destinului, indică tocmai sensul vieții noastre în această existență.

Ploaia de stele, sau de meteori, poate aduce momente extraordinare, de iluminare, de conștientizare a propriei valori, de inspirație și creativitate, de vești surprinzătoare sau soluții la probleme ce păreau imposibile.

Sau poate aduce încredere și inspirație, ambiție și curaj celor care trebuie să aleagă un alt drum sau o altă direcție în viață.
Poate că toate acestea nu se vor produce imediat, ca într-un scenariu de film, dar e bine să te lași călăuzit de sensibilitate și intuiție, să fii destul de deschis încât să vezi că universul îți trimite mesaje ori semne.

Unele pot veni prin vis, deci atenție la viselele din această noapte și din săptămâna viitoare! Printre ele, sigur vor fi și unele cu o simbolistică aparte!
Toți primim mesaje din astral prin intermediul viselor dar, din păcate, de cele mai multe ori, uităm ce-am visat sau nu le acordăm importanță.

Ploaia de stele te poate ajuta să te concentrezi pe ceea ce este cu adevărat important pentru tine.
Gândește-te la cea mai mare dorință a ta și fii pregătit să o rostești, în gând, când vezi prima stea căzătoare!

Poate că nu se va îndeplini rapid, dar se spune că Universul îi ajută doar pe cei care sunt, cu adevărat, pregătiți pentru schimbare.
Și asta pentru că orice dorință îndeplinită implică, de multe ori, o mulțime de schimbări mai mici sau mai mari, pe care, adesea, nici nu le luăm în seamă. Din acest motiv se spune ”Ai grijă ce îți dorești pentru că s-ar putea să se îndeplinească…”
Deci, dacă ești pregătit cu adevărat, dorința se va îndeplini!

Care sunt dorințele cu șanse mai mari de a se împlini?
Cele mai mari șanse le au dorințele legate de dragoste, de copii, de creativitate și succes, dar și cele care se referă la transformarea personală și la puterea de a-ți construi viața și cariera dorite cu adevărat (domenii patronate de zodia Leu, în care, așa cum spuneam, a avut loc Luna Nouă).

De săptămâna viitoare, planeta Mercur va reveni la mersul direct și va fi urmată de planeta Marte, iar lucrurile se vor lega mai rapid, iar speranțele vor putea fi


Tradiții și superstiții:

În multe colțuri ale lumii, atunci când vezi o stea căzătoare trebuie să îți pui în gând o dorință și aceasta se va îndeplini.

În altele, steaua căzătoare este considerată a fi sufletul unui copil care a ales (re)încarnarea și se îndreaptă spre Pământ pentru a se naște. De aceea, ploaia de stele este un eveniment pe care trebuie să nu-l rateze cei care își doresc să devină părinți.

În alte locuri din lume se spune că stelele căzătoare sunt sufletele celor au murit, dar revin  pe Pământ pentru a lumina viața celor dragi și pentru a le asculta rugile, pe care le duc, apoi, la Cer.