Horoscop Oana Hanganu pentru săptămâna 13-19 august 2018, Taur

oana-horoscop-13-19-august-TAURHoroscopul săptămânii 13-19 august 2018 pentru zodia Taur anunță interes pentru călătorii în străinătate, invitații la evenimente cu caracter profesional sau succes la examene și în relația cu autoritățile, pentru cei care au de rezolvat probleme juridice sau administrative.
Marte retrograd va intra luni, 13 august, în zodia Capricorn, unde va rămâne până la data de 10 septembrie, activând în ”casa Străinătății” din astrograma Taurilor.

Dar, cum Mercur, planeta Călătoriilor, este retrograd până duminică, ar fi bine ca Taurii să nu plece la drum decât dacă este absolut necesar sau dacă merg în locuri pe care le-au mai vizitat în trecut.

S-ar putea ca nativii interesați de un anumit job sau cei care își doresc o promovare la actualul loc de muncă să afle, la mijlocul aceste săptămâni, că au nevoie de absolvirea unor cursuri sau a unor programe de perfecționare.

Ambițiile sau programul de muncă prea încărcat pot deveni motiv de ceartă în familie, în special în seara zilei de joi  sau în dimineața zilei de vineri.
Joi seara, tensiunile în cuplu pot izbucni și din cauză că Taurii se vor simți ”sufocați” de atenția, curiozitatea sau chiar de afecțiunea partenerului de viață.

În weekend, în plan personal, planetele Marte și Jupiter vor fi în armonie și vor favoriza călătoriile ”în doi”, iar în plan profesional, stabilirea de noi contacte, negocierile și noile proiecte.

Dar, cum Uranus este retrograd în zodia lor, s-ar putea Taurii să fie mai interesați de refacerea unor legături cu persoane din trecut, decât să se implice în relații cu persoane pe care abia le cunosc. Sau vor fi tentați să acționeze după vechi reguli sau sisteme de valori, caz în care s-ar putea să nu fie compatibili cu noii colaboratori.

Mai mult, duminică dimineața, planeta Mercur va reveni la mersul direct în zodia Leu și îi va ajuta pe nativii Taur în toate demersurile prin care ei vor să asigure stabilitatea financiară a familiei.
De asemenea, va aduce comunicare excelentă în familie.

Horoscopul săptămânii 13-19 august 2018, toate zodiile:

BERBEC/   TAUR/   GEMENI/   RAC/   LEU/   FECIOARA/

BALANTA/   SCORPION/   SAGETATORCAPRICORN/   VARSATOR/   PESTI/