Horoscop Oana Hanganu pentru săptămâna 20-26 august 2018, Vărsător

oana-horoscop-20-26 august 2018-VARSATORHoroscopul săptămânii 20-26 august 2018 pentru zodia Vărsător le recomandă nativilor mai multă prudență în relațiile cu prietenii. Unii falși prieteni vor încerca să profite de generozitatea nativilor sau  vor provoca tensiuni în relația Vărsătorilor cu partenerul de viață.

Toate acestea sunt posibile chiar de luni. Ziua de marți, însă, poate veni cu surprize plăcute pentru Vărsătorii singuri. E vorba de surprize în plan partenerial și sentimental! Ziua de marți poate aduce, de asemenea, și mai multă armonie în cuplu.

În plan financiar, astrele le surâd miercuri, când  Vărsătorii pot recupera o datorie sau pot obține o primă la serviciu.

Joi, 23 august, Soarele va intra în zodia Fecioară și, timp de o lună de zile, va dinamiza ”casa Banilor altora” din astrograma Vărsătorilor. Aceștia vor obține mai ușor credite sau alte finanțări pentru diverse proiecte, partenerul de viață va câștiga mai mulți bani și bugetul casei va fi mai ”consistent” sau profitul unor afaceri în care nativii sunt implicați le va depăși așteptările.

Și în plan personal, Soarele aflat în zodia Fecioarei la va purta noroc, aducând mai multă pasiune în cuplu sau oportunități amoroase pentru cei singuri.

În ceea ce privește iubirea, importantă va fi și prezența planetei Venus în zodia Balanței. Venus le poartă noroc nativilor care își caută sufletul-pereche și celor care își doresc o relație cu cineva din străinătate.

În ultima parte a săptămânii, Vărsătorii trebuie să evite cearta cu rudele și dacă au reproșuri de făcut, să își aleagă cu grijă cuvintele (în special vineri)!

Duminică, 26 august, va fi Lună Plină în zodia Pești și în ”casa Banilor” din astrograma Vărsătorilor.
Aceștia pot primi mai mulți bani din munca proprie, pot obține un job mai bun sau o promovare sau pot lua decizii care să le asigure stabilitatea financiară. O afacere pe cont propriu sau un job suplimentar ar putea fi soluții foarte bune pentru ei.