Horoscop Oana Hanganu pentru ziua de 28 august 2018

oana-hanganu-horoscop-28-august.jpgHoroscop Oana Hanganu pentru ziua de 28 august 2018.
Astăzi e bine să ne alegem cu mare grijă cuvintele, mai ales dacă avem ceva de reproșat cuiva sau dacă vrem să obținem ceva important (cum ar fi o mărire de salariu sau un credit).

Planeta Comunicării, Mercur, formează un aspect tensionat cu Marele Benefic Jupiter. Sunt vizați în mod special ce născuți în zodiile Gemeni, Fecioară, Scorpion, Săgetător și Pești.

Ce anunță horoscopul zilei de 28 august 2018 pentru zodii:

BERBEC
De regulă, marțea este ziua lor norocoasă, dar conjunctura astrală de astăzi le recomandă Berbecilor să amâne întâlnirile importante, să nu se certe cu șefii sau colegii și, în cuplu, să facă și complimente, nu doar reproșuri.

TAUR
Taurii vor să cumpere ceva pentru casă, dar partenerul nu este de acord. Sau, în cazul relațiilor aflate la început, între familie și partener apar tensiuni pe care nativii vor încerca (în zadar, astăzi), să le anuleze.

GEMENI
De obicei puși pe glume și gata să dea o mână de ajutor prietenilor, Gemenii sunt astăzi mai ”reținuți”. Problemele de la serviciu sau problemele de sănătate ale cuiva apropiat sunt mai importante și mai urgente.

RAC
Racii au nevoie de relaxare și chiar o simplă plimbare în parc le-ar face bine. În cuplu pot apărea probleme dacă nativii nu rezistă tentației de a cumpăra tot felul de ”atenții” pentru copii sau pentru prieteni.

LEU
Lei trebuie să plece într-o călătorie sau să își viziteze părinții pentru a le rezolva o problemă urgentă. Programul stabilit de dimineață rămâne doar pe hârtie și nativii trebuie să se adapteze din mers la tot ce apare.

FECIOARĂ
Fecioarele sunt dezamăgite de atitudinea partenerului care pare distant sau indiferent la problemele cu care nativii se confruntă. Ar fi bine să nu provoace o ceartă. S-ar putea să aibă, și el, problemele lui: la serviciu, de exemplu…

BALANȚĂ
Balanțele primesc vești de la un prieten care are probleme cu banii și, cu toate că ar vrea să îl ajute, nativii au, la rândul lor, facturi de achitat urgent sau investiții de făcut în propriile proiecte. De aici, tensiuni și reproșuri…

SCORPION
Scorpionii trebuie să fie prudenți la serviciu. Chiar dacă sunt foarte convinși că au dreptate, trebuie să își aleagă cu mare grijă cuvintele pentru că șefii s-ar putea să aibă alte opinii și să fie deranjați de atitudinea nativilor.

SĂGETĂTOR
Săgetătorii trebuie să achite o datorie sau să plătească o taxă suplimentară dacă au de rezolvat o problemă legală sau administrativă. Dacă pleacă în călătorie, atenție unde își țin actele, banii sau cardurile!

CAPRICORN
Capricornii trebuie să își adapteze planurile zilei la resursele financiare pe care le au și, cum partenerul de viață are ceva important de plătit, s-ar putea ca bugetul familiei să fie cam redus… Soluția poate veni de la un prieten.

VĂRSĂTOR
Vărsătorii sunt ocupați cu problemele de la serviciu sau cu pregătirea pentru un examen, iar partenerul de viață se simte neglijat și le reproșează asta. Câteva ore petrecute în oraș, diseară, ar putea readuce armonia în cuplu.

PEȘTI
Peștii care se pregătesc pentru o călătorie află că trebuie să plătească mai mult pentru cazare sau pentru transport. Sau dacă merg la cumpărături, s-ar putea să nu găsească exact ceea ce își doresc.