Horoscop Oana Hanganu, săptămâna 15-21 octombrie 2018, zodia Balanță

oana-hroscop-15-21-octombrie-BALANTAHoroscop Oana Hanganu pentru săptămâna 15-21 octombrie 2018, zodia Balanță. Horoscopul săptămânii 15-21 octombrie 2018 pentru zodia Balanță le recomandă nativilor care au de rezolvat probleme legate de casă ori familie să profite de conjunctura astrală din prima parte a săptămâni.

Atunci, Luna se va afla chiar în sectorul Familiei din astrograma lor, alături de Saturn, planeta Responsabilității și Pluton, planeta Transformării.
Mai mult, Luna va fi în armonie cu Micul Benefic Venus și cu Mercur, care se află în ”casa Banilor” din astrograma lor, dar și cu Neptun, aflat în casa Profesiei.
Iar Venus este planeta care le patronează pe Balanțe, deci aspectul amintit este cu atât mai important pentru ele.

Astfel, multe Balanțe vor primi, la momentul potrivit, bani pentru a cumpăra ceva pentru casă, pentru a achita datorii sau rate, pentru a se muta în casă nouă sau pentru a lua parte la evenimente de familie.
Tot acum Balanțele ar putea rezolva și probleme juridice privind o moștenire.

Sau, propunerea unui fost șef de a relua o colaborare ar putea fi o soluție neașteptată pentru Balanțele care se confruntă cu probleme legate de casă ori care au nevoie urgentă de bani pentru a-și ajuta o rudă.
Dimineața zilei de miercuri ar putea să le aducă o veste excelentă pentru că Luna va fi în armonie cu Marele Benefic Jupiter, aflat în casa Banilor din astrograma lor.

La mijlocul săptămânii, planeta Acțiunii, Marte, le va cere nativilor să își folosească în mod practic și realist creativitatea, să renunțe la visare, să nu mai amâne deciziile și să treacă la acțiune.
În plan sentimental, Marte va aduce mai multă pasiune în relațiile ”cu vechime” și le va ”încuraja” pe Balanțele îndrăgostite să își exprime sentimentele și să facă primul pas în relațiile pe care le doresc.

Dar tot Marte, aflat în sectorul Iubirii din astrograma Balanțelor ar putea să amplifice, în cazul multor nativi, interesul pentru relații în care atracția fizică este cea mai importantă.

În weekend, Luna se va afla în sectorul Profesiei din astrograma nativilor, așa că multe Balanțe vor merge la serviciu sau își vor lua de lucru acasă.