Horoscop Oana Hanganu pentru luna februarie, zodia Gemeni

oana-hanganu-horoscop-2019-februarie-GEMENIHoroscop Oana Hanganu pentru luna februarie, zodia Gemeni.
Horoscopul lunii februarie 2019 pentru zodia Gemeni anunță o perioadă foarte bună pentru studii, călătorii sau rezolvarea unor probleme juridice, dar și pentru cei care doresc mai mult dinamism în plan sentimental.

Planeta Venus îi va ajuta pe Gemenii care visează la o iubire pasională, iar în cuplurile cu vechime va aduce și armonie, dar și noroc la bani.

În carieră, lucrurile vor lua o întorsătură favorabilă pentru nativi, începând din data de 10 februarie, dar mai ales după data de 19 februarie, însă nu sunt excluse surprizele. Iar surprizele vor avea legătură cu prietenii: succesul Gemenilor va provoca invidie, chiar și în rândul celor pe care nativii îi considerau adevărați membri ai familiei și față de care nu aveau secrete.

Despre toate acestea s-ar putea ca Gemenii să afle în a doua parte a lunii, când dorința lor de a lămuri situațiile ”neclare” legate de prieteni sau de vechi colaboratori s-ar putea transforma în tensiuni și certuri.

Dar relația cu rudele va fi protejată de astre, iar Luna Plină din data de 19 februarie le va aduce multor Gemeni vești bune, evenimente de familie, succes în afacerile derulate împreună cu partenerul de viață sau resurse financiare suficiente pentru schimbări în casă ori de casă.

Horoscop februarie 2019 – evenimente importante:

4 februarie 2019: Venus intră în Capricorn;
4/5 februarie 2019: Lună Nouă în Vărsător;
10 februarie 2019: Mercur intră în Pești;
14 februarie 2019: Marte intră în zodia Taur;
19 februarie 2019: Soarele intră în zodia Pești;
19 februarie 2019: Lună Plină în Fecioară.