Horoscop Oana Hanganu pentru a doua parte a lunii martie 2019, zodia Vărsător

oana-hanganu-horoscop-martie-2019-VARSATORHoroscop Oana Hanganu pentru a doua parte a lunii martie 2019. Află ce au pregătit astrele pentru zodia Vărsător.

În ultima parte a lunii martie, Vărsătorii vor putea atrage mai multă iubire în viața lor și vor avea relații armonioase cu cei din jur. Mai mult, vor atrage și norocul în plan financiar. Toate acestea vor fi favorizate de planeta Venus, care se va afla în zodia lor până în data de 26 martie 2019.
Iar Venus este nu doar planeta Iubirii, ci și planeta care patronează relația noastră cu banii.

Luna Plină din data de 21 martie poate fi un moment de succes pentru Vărsătorii care susțin un examen, colaborează cu firme din străinătate sau doresc să călătorească.
Dar, pentru că Mercur este retrograd până în 28 martie, călătoriile trebuie pregătite foarte bine pentru ca nu cumva detaliile neglijate să le strice planurile.

Mercur retrograd va acționa în sectorul Banilor din astrograma Vărsătorilor, așa că aceștia trebuie să ia în calcul eventuale întârzieri în încasarea unor sume de bani și să aibă mai multă grijă de acte și bani. Și, pe cât posibil, ar fi bine ca în perioada cu Mercur retrograd să nu facă achiziții sau investiții importante.

Importantă va fi, de asemenea, prezența planetei Uranus în sectorul Familiei din astrograma Vărsătorilor. Aceasta poate însemna schimbări neașteptate în ”dinamica” sau structura familiei (de exemplu, o rudă se căsătorește sau anunță că va avea un copil).

Sau poate însemna o șansă nesperată de schimbare a locuinței sau de a cumpăra o casă (caz în care e bine ca Vărsătorii să aștepte ca Mercur, planeta Afacerilor, să revină la mersul direct).

Află ce au pregătit astrele și pentru alte zodii:
BERBEC
TAUR
GEMENI
RAC
LEU
FECIOARĂ
BALANȚĂ
SCORPION
SĂGETĂTOR
CAPRICORN
VĂRSĂTOR
PEȘTI