Horoscop Oana Hanganu: 27 decembrie este cea mai norocoasă zi din an!

oana-horoscop-27-decembrie-cea-mai-norocoasa-ziHoroscop Oana Hanganu: 27 decembrie este cea mai norocoasă zi din an!
Jupiter și Soarele acționează în echipă și aduc, pentru fiecare zodie, șanse nesperate, soluții miraculoase, noroc neașteptat.Din 3 decembrie, Jupiter se află în Capricorn, unde va rămâne timp de un an și va ”îndulci” efectele pe care le are prezența lui Saturn, lordul karmei, în aceeași zodie.
Din 22 decembrie, până în 22 ianuarie, în Capricorn se va afla și Soarele, un alt ”aliat astral” care îi ajută pe nativii fiecărui semn zodiacal să își transforme dorințele în realitate.Ziua de 27 decembrie este una specială pentru că, atunci, Soarele și Jupiter formează o așa-numită ”conjuncție”, un aspect astrologic extraordinar, care amplifică forța fiecăreia dintre planetele implicate (în astrologie, și Soarele este denumit ”planetă”).
În cercul zodiacal, fiecărei zodii îi este ”repartizat” un segment de 30 de grade, iar fiecare grad este împărțit în minute și secunde.
În 27 decembrie, Soarele și planeta Jupiter ajung în același punct din semnul Capricornului, corespunzător gradului 4, formând ”conjuncția” amintită.

Iată ce aduce 27 decembrie, cea mai noroccoasă zi din an, pentru fiecare zodie:

BERBEC
Când toată lumea petrece și se distrează, Berbecii se gândesc la carieră. Sau așa ar trebui să facă, mai ales în preajma zilei de 27 decembrie. ”Conjuncția” dintre Soare și Marele Benefic Jupiter are loc în sectorul Carierei din astrograma lor și asta înseamnă fie vești bune legate de o promovare, fie o primă consistentă, fie un job mai bun. Dar, la fel de bine, s-ar putea ca acum să apară o oportunitate nesperată care să îi îndrepte pe nativii Berbec spre un nou domeniu de activitate sau spre o nouă profesie. Schimbările făcute acum vor avea un impact deosebit în viața lor.
TAUR
Taurii care visează la vacanța perfectă au șanse mari ca, în jurul datei de 27 decembrie, să își vadă visul cu ochii, pentru că Soarele și Jupiter vor acționa, în tandem, în ”casa a 9-a” din astrograma lor. Iar aceasta se referă la călătorii în străinătate, dar și la relații cu persoane din alte țări, așa că mulți nativi pot primi, acum, vești sau daruri de la cineva drag de departe. De asemenea, conjuncția dintre Soare și Jupiter le poate aduce rezolvări miraculoase nativilor Taur care au probleme juridice sau administrative. Acum pot fi mai rapid rezolvate probleme legate de acte, călătorii, studii sau examene.
GEMENI
Ziua de 27 decembrie le poate aduce multor Gemeni cadouri valoroase, vești excelente legate de veniturile partenerului de viață sau de profitul unei afaceri. Vești foarte bune pot primi și Gemenii care ”au aplicat” pentru un credit sau pentru o bursă. Iar cei care vor semna contracte în această perioadă se vor convinge, peste nu mult timp, că au fost inspirați. Dar, în cazul Gemenilor, conjuncția dintre Soare și Jupiter va avea impact și în viața personală: mai multă pasiune în cuplu sau cuceriri, distracție și aventuri pentru nativii singuri. Și, revenind la ”finanțe”: astrele anunță și câștig la loto, premii, comisioane.
RAC
Pentru Racii singuri, ziua de 27 decembrie poate fi una de neuitat: își pot întâlni sufletul-pereche! Pentru cei care au, deja, o relație, 27 decembrie poate fi o zi a marilor împliniri, a schimbărilor pozitive sau, în unele cazuri, o zi a iertării și a unui nou început.
Și parteneriatele de afaceri sau relațiile cu șefii și colegii sunt, acum, ”sub o stea norocoasă”. Iar cei care încep, chiar acum, la sfârșit de an, un nou proiect, vor avea noroc și vor culege roadele în prima parte a lui 2020.
LEU
Ziua de 27 decembrie le aduce vești excelente Leilor interesați de schimbări în plan profesional. Aceștia își pot găsi un job mai bine plătit sau își pot extinde o afacere personală. Cei care au nevoie de mai mulți angajați, găsesc acum ”omul potrivit” pentru fiecare departament sau găsesc noi resurse financiare pentru perfecționarea echipei alături de care lucrează de mai mult timp. În același timp, în jurul datei de 27 decembrie, mulți Lei iau decizii inspirate legate de stilul de viață sau, în cazul unor probleme de sănătate, au șansa de a întâlni medici foarte buni.
FECIOARĂ
O zi excelentă, plină de optimism, afecțiune și ”energie pozitivă” pentru Fecioarele care au copii! La fel și pentru nativii care își doresc să devină părinți! Frumoasă va fi ziua și pentru Fecioarele îndrăgostite! Cât despre Fecioarele singure, acestea ar trebui să iasă din casă și să onoreze invitațiile primite. S-ar putea ca, prin intermediul unei rude, să cunoască o persoană deosebită, care le va câștiga încrederea și care ar putea fi marea lor iubire. Toate acestea pentru că în 27 decembrie, Soarele și planeta Norocului, Jupiter, vor acționa ”în echipă” în ”casa Iubirii și a Copiilor” din astrograma generală a zodiei Fecioară.
BALANȚĂ
Pentru Balanțe, 27 decembrie va fi ”ziua familiei”: unii nativi se vor întâlni cu rudele, altele vor face planuri de viitor pentru afaceri de familie, în timp ce alții vor retrăi, cu nostalgie, amintiri legate de copilărie  sau vor ”creiona” tradiții și reguli noi, pentru familiile proprii.
Ziua va fi norocoasă și pentru Balanțele care, de vreo 2 ani de zile, își caută casa perfectă, dar încă nu au găsit ceva care să le mulțumească sau nu au avut destui bani. ”De vină” a fost Saturn, aflat în Capricorn, care, aparent, le-a pus bețe în roate, dar, în realitate, nu le-a lăsat să facă alegeri greșite. Acum, Jupiter le aduce noroc și le îndeplinește dorințele.
SCORPION

În preajma zilei de 27 decembrie, Scorpionii nu se vor plictisi, cu siguranță! Jupiter și Soarele vor acționa ”în tandem” în casa Comunicării, a călătoriilor și a afacerilor din astrograma lor. Se anunță, așadar, multe invitații, mulți oaspeți, multe drumuri de făcut și multe telefoane de dat sau mesaje de primit și de trimis. Iar pentru cei care vor să încheie o afacere cu adevărat profitabilă, ziua de 27 va fi cea mai potrivită din acest an. Pentru unii Scorpioni, contextul amintit poate anunța și vești foarte bune legate de frați sau vecini noi, care, în timp, de vor deveni prieteni adevărați.

SĂGETĂTOR
Bani! Bani! Bani! Asta anunță astrele pentru Săgetători, în preajma zilei de 27 decembrie pentru că Soarele și planeta Norocului, Jupiter, vor acționa chiar în casa Banilor din astrograma lor. Mai mult, Jupiter este marele lor aliat astral, pentru că este planeta care îi guvernează pe Săgetători. În ultimii 2 ani, mulți nativi și-au încasat cu întârziere banii sau nu au fost plătiți așa de bine cum ar fi meritat sau au ”strâns” datorii. ”Vinovat” a fost Saturn, aflat în aceeași casă a Banilor. Dar, acum, Soarele și Jupiter le aduc șanse extraordinare, de care e bine să profite din plin.
CAPRICORN
Se poate spune că, în preajma zilei de 27 decembrie, Capricornii vor fi câștiga ”marele premiu” oferit de destin: Soarele și Marele Benefic Jupiter vor acționa în echipă, în zodia lor. Aici se află și lordul Karmei, Saturn, și Pluton, planeta marilor schimbări, iar conjunctura astrală de la sfârșitul lui decembrie îi ajută pe Capricorni să înceapă o viață nouă, să se implice într-o relație nouă, să trăiască o mare iubire sau să dea o nouă șansă unei iubiri din trecut (sau, după caz, relației actuale). Soarele și Jupiter pot aduce și reale oportunități financiare, iar Moș Crăciun va veni, pentru mulți nativi, cu importante și valoroase cadouri.
VĂRSĂTOR
Pentru Vărsători, ziua de 27 decembrie aduce schimbări pozitive legate de sănătate, puterea de a renunța la tot ce este nociv sau legat de trecut (inclusiv la anumite persoane sau situații) sau schimbări nesperate în cuplu. Acum ”pot fi șterse cu buretele” greșeli, suspiciuni, trădări sau alt fel de tensiuni și se poate pregăti ”terenul” pentru o nouă dinamică a relației. În plan profesional, Soarele și Marele Benefic Jupiter le aduc Vărsătorilor protectori secreți sau informații confidențiale care le vor fi de mare ajutor în carieră în lunile care vor urma. Legat de profesie, mulți nativi au, acum, șansa de a-și consolida statutul în rețeaua lor profesională.
PEȘTI
Planurile de viitor pe care Peștii le stabilesc în jurul datei de 27 decembrie se vor transforma în realitate! Nativii vor avea și resursele financiare necesare, dar și prieteni adevărați, care îi vor ajuta. În 27 decembrie, Soarele și Marele Benefic Jupiter vor acționa în casa Prietenilor din astrograma lor! Iar acest sector se referă și la planurile pe termen lung. Mai mult, Jupiter, planeta Norocului este unul dintre patronii zodiei Pești (alături de Neptun). Peștii vor ști să se pună în valoare și să atragă în viața lor persoane care să fie ”pe aceeași lungime de undă cu ei”. Și dacă vor cu adevărat, vor atrage și Iubirea…