Horoscop Oana Hanganu pentru luna octombrie 2019

octombrieHoroscop luna octombrie 2019 Oana Hanganu. Sursa foto: http://www.pixabay.com
Horoscopul lunii octombrie 2019 este marcat de 8 evenimente astrologice importante care aduc șanse pentru fiecare zodie. Află cum va fi a doua lună de toamnă pentru tine!

Horoscopul lunii octombrie este marcat de 8 evenimente astrologice importante:

  • 3 octombrie – Pluton revine la mersul direct prin zodia Capricorn;
  • 3 octombrie – planeta Mercur intră în zodia Scorpion;
  • 4 octombrie – planeta Marte intră în zodia Balanță;
  • 7 octombrie – planeta Venus intră în zodia Scorpion;
  • 14 octombrie – Lună Plină în Berbec;
  • 23 octombrie – Soarele intră în zodia Scorpion;
  • 28 octombrie – Lună Nouă în Scorpion;
  • 31 octombrie – Mercur retrograd în zodia Scorpion.


Horoscop octombrie, pe scurt:

Balanțele sunt vedetele lunii, iar Scorpionii se pregătesc pentru ”sezonul lor”, care va începe în dimineața zilei de 23 octombrie.
Taurii își pot găsi jumătatea, iar Capricornii vor fi greu de învins în orice fel de competiții.
Berbecii își fac ordine în relații, Gemenii au șanse neașteptate în plan profesional,  iar Racii trebuie să nu mai renunțe la propriile interese pentru a-i mulțumi pe alții.
Leii rezolvă probleme de familie, iar Fecioarele câștigă mai mulți bani.
Săgetătorii devin mai chibzuiți și nu-și mai forțează norocul, Vărsătorii sunt ajutați de oameni importanți, iar Peștii au oaspeți din străinătate.


Citește horoscopul complet  pentru fiecare zodie: 

BERBEC
În prima parte a lunii, aglomerația de planete din sectorul Relațiilor îi ajută pe Berbeci să ia decizii importante privind parteneriatele de afaceri, colaborările sau relațiile sentimentale.
În special Luna Plină din 14 octombrie îi va ajuta să își facă ordine în viață pentru că va avea loc în semnul lor zodiacal și îi va motiva să își restabilească prioritățile.          
Berbecii care își doresc o viață sentimentală mai ”condimentată” vor avea sprijin astral în ultima decadă a lui octombrie, când mulți nativi vor trăi iubiri pline de pasiune sau vor fi receptivi la tentații și provocări amoroase.
Financiar: șanse prin alții, după data de 8 octombrie!  

              

TAUR

În prima parte a lunii, Taurii pun accent pe profesie și sănătate. După data de 4 octombrie, ambiția personală, dar și ajutorul colegilor îi ajută să își pună planurile în aplicare sau să obțină o promovare meritată.
În plan sentimental, norocul începe să le surâdă celor singuri, după data de 8 octombrie, dar schimbări majore pot apărea spre sfârșitul lunii.
Taurii care au o relație stabilă se bucură de armonie sau reușesc să stingă vechi tensiuni și să reaprindă ”flacăra iubirii”.
În plan financiar, norocul depinde în special de modul în care Taurii reușesc să gestioneze relațiile cu partenerii de afaceri.


GEMENI
Luna octombrie le poate aduce multor Gemeni călătorii în interes profesional sau oportunități care presupun și mutarea într-o altă localitate.
În plan personal, astrele sunt de partea nativilor care își doresc copii și de partea celor care își caută jumătatea. Mijlocul lunii va fi ”semnificativ” în acest sens.
În ultima parte a lunii, Gemenii vor străluci în societate și, cel mai probabil, cu ajutorul unor prieteni importanți, își pot găsi un loc de muncă mai bine plătit sau mai apropiat de intersele și aptitudinile pe care vor să le pună în valoare.
În plan financiar, după 3 octombrie pot primi ajutorul de care au nevoie.



RAC

Racii trebuie să învețe să nu-i mai pună pe alții pe primul plan. Aceasta este, de altfel, lecția lor de viață până la sfârșitul anului. În octombrie, deosebit de importantă va fi atitudinea Racilor față de partenerul de viață. Nu vor mai accepta orice și bine vor face!
Și în relațiile cu ceilalți membri ai familiei, Racii vor deveni mai autoritari.
În plan sentimental, vor avea noroc după 8 octombrie. În ultima parte a lunii: o nouă iubire sau un nou capitol într-o relație ”cu vechime”!
Financiar, octombrie este o lună foarte bună pentru Racii care își pun în valoare creativitatea, pentru cei care au proiecte destinate copiilor sau pentru cei care au afaceri de familie.



LEU

Pentru Lei, luna octombrie vine cu vești bune legate de familie, cu invitații și întâlniri cu rude apropiate sau cu succes în afaceri imobiliare. Vești bune pot primi și nativii care vor să își renoveze ori să își decoreze casa: vor primi la timp resursele financiare necesare sau vor găsi exact oamenii de care au nevoie.
În comunicarea cu cei din jur, Leii vor fi mai ”incisivi” și există riscul unor tensiuni în relațiile cu prietenii foarte apropiați sau cu vecinii.
În afaceri și profesie, însă, această ”incisivitate” îi va ajuta să obțină exact ce vor.
Sentimental, mijlocul lunii le poate aduce declarații și admiratori-surpriză sau multă ”căldură” și afecțiune în cuplu.



FECIOARĂ
Luna octombrie va fi deosebit de importantă pentru Fecioarele care au copii sau care își doresc să devină părinți. În special pentru acestea din urmă, vechi obstacole, inclusiv probleme karmice, se vor diminua sau vor dispărea complet.
În plan financiar, succesul nu va întârzia pentru că, din 4 octombrie, planeta Acțiunii și ambiției se va afla în sectorul Banilor din astrograma generală a Fecioarelor.
Un contract avantajos ar putea fi semnat în jurul datei de 13 octombrie sau o ofertă de muncă nesperată ar putea să aducă mai mult optimism în viața Fecioarelor.
Sentimental, ”se anunță” vești bune, declarații, invitații sau călătorii în compania persoanei iubite.


BALANȚĂ
Balanțele vor avea o lună cu multe evenimente, cu surprize plăcute în plan financiar, cu succes în afaceri de familie sau cu schimbări în plan relațional.
Mijlocul lunii le poate aduce întâlnirea cu o persoană care va juca un rol important în viitor, fie în viața sentimentală, fie în colaborările profesionale.
Din punct de vedere financiar, schimbările pozitive sunt posibile  din data 3 octombrie, când planeta Afacerilor și a comunicării intră în ”casa Banilor” din astrograma lor.
Schimbări pozitive se pot produce și în relațiile de familie, dacă Balanțele își vor păstra diplomația (din 4 octombrie s-ar putea să le fie mai greu să facă asta pentru că Marte, planeta Războiului, se va muta chiar în zodia lor).


SCORPION
În octombrie, Scorpionii vor avea succes în negocieri și vor fi convingători și cuceritori în relații. Din 8 octombrie, planeta Iubirii se va afla în zodia lor și îi va ajuta să fie apreciați la locul de muncă și fermecători în societate. Mijlocul lunii le poate aduce o șansă extraordinar în plan financiar, mai ales dacă e vorba despre o mai veche problemă financiară care părea imposibil de soluționat.
De asemenea, mijlocul lunii le poate aduce multor nativi job-ul dorit sau promovarea mult așteptată.
Soarele ”va răsări pe strada lor” în ziua de 23 octombrie și, timp de o lună de zile, va fi aliatul principal al Scorpionilor. Astrele vor fi de partea lor!


SĂGETĂTOR
În primele 3 săptămâni din octombrie, Săgetătorii vor fi ajutați de prieteni să își transforme planurile în realitate. Unii dintre nativi își vor găsi chiar și sufletul pereche cu ajutorul unor prieteni. Un moment norocos pentru viața sentimetală a Săgetătorilor va fi Luna Plină din 14 octombrie, care va avea loc în sectorul Iubirii din astrograma lor.
Din 23 octombrie, Săgetătorii vor avea nevoie de mai mult timp pentru odihnă sau vor prefera să lucreze, discret, la proiecte personale sau vor pune la punct toate detaliile pentru ca, la sfârșitul lui noiembrie, să lanseze un nou proiect sau să înceapă o nouă afacere. În plan financiar,  oportunitățile nu vor lipsi și, din fericire pentru ei, mulți Săgetători vor fi mai chibzuiți atunci cnd își vor administra resursele.


CAPRICORN
Luna octombrie poate aduce mari schimbări în viața personală a Capricornilor. Mulți dintr ei vor ”renaște din propria cenușă” sau vor avea curajul să ia decizii care să le îndrepte pașii pe căi noi, în relații noi sau în noi domenii de activitate.
Capricornii nu vor mai accepta să stea în umbra nimănui și, din 3 octombrie, vor începe să își construiască ori să își consolideze noi rețele de prieteni sau de colaboratori. S-ar putea ca un fost șef sau un fost partener să le ofere o șansă neașteptată sau să le finanțeze un proiect.
Schimbările pozitive în plan financiar vor fi favorizate de Mercur, planeta Afacerilor, care va acționa în sectorul Prietenilor, al rețelelor, dar și al banilor obținuți din proiecte pe termen lung sau din munca ”pe internet” (până la începutul lui decembrie).



VĂRSĂTOR
Pentru Vărsători, octombrie poate aduce invitații de la persoane din străinătate sau călătorii peste hotare, dar și soluții la vechi probleme juridice sau administrative.
Octombrie va fi o lună excelentă și pentru cei care doresc să studieze, dar și pentru cei care își caută sufletul pereche. Pentru aceștia din urmă, norocul în iubire poate veni de peste mări și țări. Pentru cei care au, deja, o relație, octombrie poate fi o lună perfectă pentru o romantică vacanță în doi.
În plan profesional, Vărsătorii se bucură de susținerea astrelor chiar de la începutul lui octombrie, dar schimbări semnificative pot să apară după data de 23 octombrie (mai ales în jurul datei de 28 octombrie).



PEȘTI
În octombrie, Peștii vor ști să își apere mai eficient interesele financiare, indiferent dacă va fi vorba de relații de afaceri sau de bugetul familiei. Fără să renunțe la generozitate sau sensibilitate, Peștii vor cere să fie corect recompensați pentru munca depusă, iar în cupłu, nu se vor mai ”sacrifica” de dragul păcii și armoniei.
Cei care își doresc să călătorească nu vor duce lipsă de ocazii, în special după data de 8 octombrie: cineva care îi iubește sau îi admiră în tăcere le va ”finanța” o călătorie.
În plan fianciar, LunaPlină din 14 octombrie poate aduce oportunități neașteptate pentru Peștii care doresc să înceapă un proiect personal sau să își găsească un nou loc de muncă.